„Mai are voie scrisul, în lumea noastră grăbită, să fie abscons fără adâncime, complicat fără să transmită nimic, prețios și doar pentru o mână de oameni? Iar cei care au pretenția că gândesc mai pot s-o facă fără să aibă harul de a-i pune pe alții pe gânduri?

Am năzuit să scriu o carte frumoasă pur și simplu. De aceea, m-am adresat literaturii. Paginile din acest volum reprezintă modul meu de a fi întâlnit literatura dinăuntrul filozofiei. Reprezintă ceea ce a urmat după «cearta mea cu filozofia» de acum câteva decenii.
Ele sunt meditații despre nodurile vieții – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusețe, îndrăgostire, neîntâlnire și altele asemenea –, dar împletite și strânse din «materia primă» a literaturii. Am gândit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivănescu și, făcând-o, mi s-a părut că aflu mai multe și într-un mod mai prietenos decât aș fi aflat dacă aș fi rămas singur, față în față cu «esențele pure».“ (GABRIEL LIICEANU)