Fragment din volum: „Pușa Roth: Care credeți că este azi, în acest an de grație, condiția intelectualului român, privind retrospectiv la cei 32 de ani de libertate, de democrație «deosebit» de originală. Pe unde se află această ființă, în această lume bulversată de crize, pandemie, de zvonistică și chiar de fenomene meteorologice extreme?

Christian Tămaș: După treizeci și doi de ani de libertate, intelectualul român mi se pare o specie pe cale de dispariție. Locul său este luat de posesorul de diplome doctorale, obținute multe dintre ele se știe cum. Nu prea mai avem intelectuali, în schimb ne-am umplut de doctori care mișună peste tot, zbenguindu-se, mulți dintre ei, fericiți în valurile călduțe ale mării unui semidoctism doct, alimentat în permanență de un sistem educațional învârtit și răsucit de atâtea ori, încât nimeni nu mai știe ce e de capul lui. Ce să mai vorbim, știți și dumneavoastră la fel de bine ca mine la ce mă refer. Numărul lor impresionant îmi aduce în memorie vorbele decanului meu de la Litere de la Universitatea din Chișinău, care spunea, referindu-se la prorectorii lor de la începutul anilor ’90: «La noi, dacă dai cu piatra într-un câine, nimerești într-un prorector». Ce bine că, dincoace de Prut, nu prea mai umblă câinii de capul lor, pe stradă! Doctorii pot să stea liniștiți. Neliniștiți rămân însă ceilalți, amețiți de sfaturi și de povețe care de care mai «docte» din care nu pricep o iotă sau, dacă cred că pricep ceva, ar fi fost mai fericiți dacă nu ar fi priceput nimic.