„Exasperare, revolta, delir? Cite ceva din toate, dar sub semnul unei frici spasmodice de cliseu, de uniformizare, de confuzie impacata cu «cimpanzeii carnivori» (alte vietuitoare evocate de autor cu aceeasi greata sufocanta fiind libarcile si diversi gindaci umezi si puturosi). Nu e de mirare ca autorul acestei carti e fascinat de pumnale si poarta mereu cu el un «sis cu buton». Stie pe ce lume e, dar nu inceteaza sa se mire de ea, ca un martian strafulgerat de cosmarul vietii de pe Terra... Paginile cele mai bune din Copiii fiarei, tulburi de viziuni si proiectii sumbre (admiratia autorului pentru poezia Ilenei Malancioiu e mai mult decit estetica), din disperare se nasc. Nu stiu daca va rezolva sau nu in mod avantajos «problema genialitatii», insa Cristian Tudor Popescu imi pare a fi unul dintre cei mai proeminenti scriitori ai acestor ani.” (Mircea Iorgulescu)