Copiii mari devin bizari este un roman pentru adolescenți, scris de doi autori: un profesor – Ovidiu Gligu, și o elevă – Letizia Timofte, care la cei 16-17 ani ai săi realizează un inedit debut literar. Cei doi autori „belgieni” conturează o frescă socială, un tablou regrupând două lumi aparent diferite dar totuși destul de asemănătoare: lumea adolescenților din România postcomunistă, și lumea adolescenților din diaspora românească.

Milioanele de români din diaspora alcătuiesc un univers aparte, având deja o tradiție de câteva decenii, cu trăsături specifice, ușor de recunoscut și imposibil de ignorat. Acești oameni curajoși, chiar dacă au devenit cetățeni ai țărilor adoptive, se consideră în continuare români plecați la muncă în Occident, ceea ce nu se poate spune, bineînțeles, despre copiii lor. Fie că sunt născuți în străinătate, fie că au ajuns acolo la vârste foarte mici, copiii anilor 2000 – adolescenții de azi – se găsesc într-o situație destul de complicată în raport cu țara părinților lor. De fapt proprii lor părinți sunt reprezentanții unei „culturi” pe care, uneori, ei nu o înțeleg, nu o recunosc și nu o acceptă.