Opera integrală N. Steinhardt este publicată în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana”, Rohia

Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referințe critice și indici de George Ardeleanu

Repere biobibliografice de Virgil Bulat

Ultimele două volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenţa acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite în dosarul de urmărire informativă a monahului de la Rohia. Alături de corespondenţa interceptată este inclusă și corespondenţa „liberă” a lui Steinhardt către prieteni, nume de referinţă ale culturii române, ca Alexandru Ciorănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Stăniloae sau Ileana Mălăncioiu, către reprezentanţi ai Bisericii (IPS Antonie Plămădeală, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar și către redacţiile unor reviste sau edituri cărora le propunea spre publicare texte proprii.

„Când vorbesc de «încarcerarea» sau de «încorsetarea» acestor schimburi epistolare în rama sau în «cleștele» unui mecanism opresiv, am în vedere și acele adnotări, glosări, notificări, rezoluții, sublinieri sau încercuiri de nume, cuvinte ori paragrafe operate de ofițerii de Securitate pe textul scrisorilor interceptate sau acele formulare stereotipe ale «notelor de relații» care încadrează «decupaje» epistolare. Așa cum s-au făcut cercetări despre însemnările marginale pe textele vechilor manuscrise, tot așa istoricii sau analiștii totalitarismului comunist ar putea face studii despre astfel de adnotări, sublinieri sau decupaje operate de poliția politică. Unele par gratuite (te întrebi de ce au fost făcute), cele mai multe însă sunt instrumentate în procesul de urmărire. O informație, un nume sau o propoziție subliniate pe textul unei scrisori pot declanșa celelalte mecanisme de supraveghere sau chiar de represiune a celui urmărit ori a celor despre care e vorba în epistola cu pricina: punerea în filaj, contactarea informatorilor și stabilirea unor sarcini de lucru pe lângă «obiectiv», instalarea mijloacelor de tehnică operativă, consemnarea în rapoartele informative etc.” (George Ardeleanu)

N. Steinhardt se naște la București pe 29 iulie 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme și Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea și la Revista Fundațiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului și, din nou, Revista Fundațiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.