„Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletului uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare.“
Alexandru Darie
Alexandru (Ducu) Darie, cunoscut regizor de teatru și operă, profesor de regie și director al Teatrului Bulandra din București, începând cu anul 2002, a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa în anul 2006.
Montările sale au obținut numeroase premii pentru cea mai bună regie și cel mai bun spectacol, CORIOLANUS fiind nominalizat pentru cea mai bună regie la premiile UNITER, ediția 2019.
Cu Coriolanus, Mihaela Marin continuă seria albumelor de teatru, după: Dorian Gray (2005, Arta Grafică), Hamlet Machine (2007, Nemira), Faust (2008, Nemira), Cehov, Shakespeare, Bergman văzuți de Andrei Șerban (2012, Editura Institutului Cultural Român), Andrei Șerban, Regia de operă, Gânduri și Imagini (2015, Nemira) și O călătorie în lumea lui Gábor Tompa (2017, Paideia).