„...Wilder privea înainte cu luare-aminte spre Delfin. Matelotul, urcat într-o vreme pe catarg, coborâse, şi-un alt marinar, înainta cu toată hotărârea, spânzurat de acelaşi catarg, cu o funie groasă în mână. O singură aruncătură de ochi îi fu de-ajuns lui Wilder ca să-l recunoască în el pe Fid, trezit acum cu totul din beţie şi mergând pe bârna, groasă numai de-un lat de palmă, cu uşurinţa cu care ar fi mers pe uscat. Chipul aventurierului nostru care, cu o clipă mai înainte, părea înseninat de încredere, se posomori numaidecât. Guvernanta, băgând de seamă că se schimbase cu desăvârşire la faţă, reluă cu mare grabă convorbirea întreruptă.”