Mateiu Caragiale poate fi privit, metaforic vorbind, ca unul din acei constructori de viori ai veacurilor trecute, inzestrati cu o infinita rabdare, detinatori ai unor taine ce pier odata cu ei, dovada stiintei lor secrete facand-o pentru generatii dupa generatii rezonanta unica si inefabila a celor catorva instrumente perfecte pe care le-au mestesugit in ani, cu o truda delicata si pasionala. Un sunet de o asemenea puritate inchide in el misterul unei exitente, vibratia nobila a unei abnegatii.