„Cu mare grijă, părinții mi-au ales numele: Ji-li, adică norocoasă și frumoasă. Au sperat că voi fi cea mai fericită fată din lume. Și am fost. Am fost fericită pentru că mereu eram iubită și respectată. Mă simțeam mândră pentru că făceam totul bine și întotdeauna mă așteptam să reușesc. Pe deasupra, eram și încrezătoare. Nu mă îndoisem niciodată de ceea ce mi se spunea...
Cu cravata mea roșie legată la gât, emblema Tinerilor Pionieri, și cu inima plesnindu-mi de fericire, am crescut zi de zi, până în fatidicul an 1966. Anul în care aveam doisprezece ani și eram în clasa a șasea.
În acel an a început Revoluția Culturală.“
Pe de-o parte, o lume absurdă pentru cine nu a cunoscut-o niciodată, pe de alta, un tărâm al terorii pentru cei care au fost forțați să îl înfrunte zilnic. Este vorba despre China în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Este lumea în care trăiește fata cu cravata roșie și în care au trăit mulți alții ca ea. Este realitatea zilnică a oamenilor care au fost nevoiți să se obișnuiască cu ea și să reziste psihic, fizic și emotional ca să poată supraviețui.