Când omul are să devină condei, va domni Unicul Rege Adevărat.
În vremurile moderne, poate mai mult ca oricând, e esențial să ne amintim de ce erau spuse basmele la începuturi și să le recuperăm rostul: ele îi învață pe copii cum să supraviețuiască într-o lume în care Binele și Răul, fiecare schimbându-și cu șiretenie forma, pot deseori să arate la fel. -- Soman Chainani
Rhian, cel care a reușit să scoată sabia Excalibur din piatră, e acum pe tronul Camelotului. Noul rege are un condei nou și își găsește un vasal sinistru în propriul frate geamăn, Iapet. Sophiei, prizonieră în această versiune a poveștii, i se pregătește un viitor ca regină. În Camelot, adevărul a devenit minciună și minciuna adevăr, iar atunci când Tedros e condamnat la moarte, regele are susținerea poporului.
Agatha, Sophie, Tedros și restul echipei lor trebuie să restabilească echilibrul dintre Bine și Rău și să afle cine e Unicul Rege Adevărat, moștenitorul de drept al Regelui Arthur. Trebuie să pătrundă într-o lume în care trecutul, prezentul și viitorul se întrepătrund, și să găsească răspunsuri. Altfel poveștile lor și viitorul Pădurii Nesfârșite ar putea fi deturnate pentru totdeauna.