În exerciţiul său, criticul autentic are la-ndemînă două modalităţi complementare de a se apropia de o operă: judecata de valoare şi judecata de gust. Pentru bunurile artistice, însă, gusturile „se discută (deşi nu se dispută)” (Luc Ferry). Prin Critica judecăţii de gust, ratificăm axiologic varii texte printr-o serie de lecturi şi interpretări. Prima parte a cărţii este consacrată lui Petre Pandrea, care se manifestă în gazetărie ca un fel de zorbagiu balcanic. Ne-au interesat judecăţile sale de filosofie politică, economie, sociologie politică, filosofia dreptului, dar şi cele asupra omului oltean, situat cumva între perfectul simplu şi perfectul (des)compus. Excursul critic de justificare valorică a fost pliat apoi pe cărţi de filosofie, sociologie, proză sau poezie, chiar de ştiinţe ale comunicării. Dintre autori, îl amintesc pe gînditorul Alexandru Surdu, care, prin filosofia pentadică, vrea şi poate să se situeze într-un raport de ruptură / continuitate cu metafizica lui C. Noica. Eseul cuprinde şi unele pagini de jurnal domestic (Zilele după Iov), o încercare de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei.