Filosoful german și influentul gânditor iluminist din secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant, a scris Critica puterii de judecare în 1790 pentru a-și expune ideile despre estetică. Adesea denumită „a treia critică”, cartea urmează Criticii rațiunii pure, publicată în 1781, și Criticii rațiunii practice, publicată în 1788. Lucrarea este împărțită în două secțiuni, una despre judecata estetică și cealaltă despre judecata teleologică și analizează experiența umană a frumosului și a sublimului. În prima parte, Kant explorează o multitudine de factori care determină estetica: de la efectul artei și al naturii, la rolul pe care îl joacă imaginația umană, de la obiectivitatea gustului, la limitele reprezentării. În continuare, prezintă legătura esteticului cu moralitatea, dezinteresul și originalitatea. În cea de-a doua parte, Kant explorează judecățile teleologice sau judecarea lucrurilor în funcție de scopurile lor și consideră că omul este sfârșitul final și toate formele de natură și frumusețe există în scopul conectării lor cu omenirea. Lucrarea include, de asemenea, o imagine de ansamblu asupra întregului sistem critic al lui Kant, aranjat în forma sa finală. Prin această carte, Kant a avut un impact profund asupra artiștilor, scriitorilor și a altor filosofi din perioadele clasice și romantice și a influențat în mod hotărâtor mișcarea literară denumită „Sturm und Drang”.

Această traducere a capodoperei lui Kant urmează principiile și standardele înalte ale tuturor celorlalte volume apărute la editura Paideia și aparține profesorului Traian Brăileanu.

Profesorul Traian Brăileanu „şi-a câştigat un merit din cele mai mari prin munca pe care a depus-o, ca să ne dea aceste traduceri ale operelor celui mai mare filosof german. (...) „Cu atât mai mare este meritul său în legătură cu traducerea din urmă, cu cât a căutat să ni-l dea într-o limbă corectă, căutând să evite dificultăţile ce survin, îndeosebi la Kant, din frazele lui lungi şi greoaie, întrecându-se pe d-sa însuşi cu această traducere, dacă ţinem seama de celelalte traduceri ale d-sale. Critica puterii de judecare este cea mai bună din traducerile făcute până acum din Kant. Cititorul o poate întrebuinţa, fără să simtă nevoia de a mai recurge la textul german.”

Nicolae Bagdasar

„La Kant, tocmai prin faptul că persoana adevărată e considerată scoasă de subt constrângerea legilor naturii, rămâne cel puţin nădejdea unei înaintări a omenirii spre moralitate, nădejde întemeiată şi pe o interpretare a naturii ca o ordine ce nu se opune străduinţelor morale ale omului.

Această interpretare (Beurteilung) nu explicare a naturii o găsim în Critica puterii de judecare şi lumea fenomenală ni se înfăţişează nu ca o iluzie, ci ca expresie reală a lumii inteligibile. Din această interpretare noi înţelegem, deşi nu cunoaştem, cum caracterul fenomenal (sensibil) al persoanei este manifestarea caracterului ei inteligibil (suprasensibil). ”

Traian Brăileanu, traducător