Cronica intrării în Rai este un roman curajos și foarte atipic, o „cronică” hibridă care amestecă eseul teologic, mitul rescris (Adam, Eva, Cain/Abel), istoria politică, reportajul și pamfletul – totul cusut cu o voce ironică și gravă în același timp. Încă din paginile de început, miza declarată e dialogul dintre religie și știință, dintre logica infinitului și logica bivalentă a modernității; de aici pornește toată arhitectura ideatică a cărții.

Pilonii recurenți (Nina von Lilit, „profesorul din Chicago”, Moses Gaster, „gardul de fier”, „vița-de-vie”, Atlantida, Tratatul de la Berlin) funcționează ca simboluri – chei prin care autorul tot mută „raiul” de la premodern la modern/postmodern, ca într-un palimpsest istoric. Proza alternează fragmente narative cu digresiuni eseistice, într-un montaj care amintește când de un colaj borgesian, când de un manual apocrif de istorie intelectuală, dar scris cu vervă de cronicar contemporan.