AVIZAT de M.E.N. conform Ordinului nr. 3022/08.01.2018
Culegerea de faţă este adaptată programei şcolare în vigoare pentru clasa a III-a. Varietatea de exerciţii pe care o cuprinde cartea face din aceasta un auxiliar care vine în sprijinul elevilor, dar şi al profesorilor.
Cartea cuprinde capitole variate şi îmbină literatura cu partea de gramatică a limbii române. Este esenţial să formăm la copii noţiuni noi gramaticale, să-i familiarizăm cu părţi de vorbire şi să formăm la aceştia o vorbire corectă. Acest efort este inutil dacă nu le aplicăm în limba literară. Lucrarea este o invitaţie către creativitate. Prin exerciţiile oferite în culegere, am încercat să deschidem noi orizonturi către stimularea limbajului creativ. Dezvoltarea limbajului corect gramatical, al cursivităţii sale, este unul din obiectivele majore ale învâţământului primar.
Culegerea conţine şi elemente de teorie literară. Prin varietatea exerciţiilor sale, elevii vor învăţa să construiască texte literare corecte, să facă diferenţa între un text nonliterar şi unul literar. De asemenea, vor face primii paşi catre caracterizarea personajelor din lecturile parcurse.
Toate aceste aplicaţii pe care le regăsiţi în carte vin în ajutorul dezvoltării gândirii, a imaginaţiei copilului şi a stimulării creativităţii în planuri diferite. Elevii trebuie să înţeleagă că gramatica şi literatura sunt componente ale limbii române şi nu se exclud una pe cealaltă.