Istoria regimului comunist din România rămâne şi după mai bine de trei decenii în atenţia cercetătorilor de la noi din ţară, mai ales a celor tineri.

Subiecte multe şi interesante ies la iveală pe măsură ce tot mai multe surse de documentare devin accesibile, istoriografia română îmbogăţindu‑se mereu cu lucrări de referinţă despre perioada comunistă.

Asupra studiului perioadei comuniste s‑a îndreptat şi dl Andrei Dălălău în cercetarea sa, cercetare în urma căreia a rezultat o teză de doctorat în domeniul Istoriei, teza fiind susţinută cu succes în septembrie 2024 la Universitatea Babeş‑Bolyai din Cluj‑Napoca. În fapt, volumul de faţă este teza de doctorat elaborată de dl Dălălău.

Din multitudinea de subiecte de cercetare avute la îndemână, autorul a ales un subiect provocator, referitor la represiunea exercitată asupra intelectualilor de autorităţile comuniste, prin intermediul Securităţii.

Poate că nu puţini vor fi cei care se vor întreba ce este provocator în subiectul ales, în condiţiile în care după 1989 s‑a mai scris şi vorbit în diferite ocazii despre soarta avută de mulţi intelectuali după instaurarea regimului comunist. Provocator este subiectul în sine avut în vedere de Andrei Dălălău.

Optând pentru analiza represiunii comuniste asupra intelectualilor, autorul s‑a concentrat asupra cenaclurilor literare.

Mai exact, atenţia a fost îndreptată asupra proceselor politice intentate de autorităţile comuniste în intervalul 1956–1964 unor grupuri de intelectuali din România, procese ce au avut la bază acuzaţia de organizare a unor cenacluri literare care ar fi subminat regimul. Practic, prin demersul său, autorul supune dezbaterii modul în care cenaclul literar a fost utilizat de Securitate în vederea transformării unor manifestări culturale frecvente, fără conotaţii politice, în acţiuni pe baza cărora se puteau formula acuze de subminare a regimului comunist. (Prof. univ. dr. Marcela Sălăgean)