În volumul de față se cuvin remarcate un sistem de gândire profund coerent și o metodă de interpretare hermeneutică perfect adaptată obiectului în studiu. Temele puse în discuție, teme majore ale gândirii universale, sunt regândite, reproblematizate cu ajutorul unui instrumentar filosofic de certă originalitate. Aproape toate sunt subsumate raportului – invizibil în sine – între viață și moarte, modurilor în care viața manifestă un ascendent asupra morții, sfidând-o în chiar rațiunea ei de a (nu) fi. Dacă moartea ia vieții ultimul cuvânt, acest ultim poate fi însă cel mai relevant, cel mai răsunător, deși deja aproape stins. Este cuvântul vieții de la sfârșit care trage concluzia, semnează despărțirea. Dar este totodată cuvântul tăcut, neștiut, al morții de la început. Același cuvânt și totuși spus altfel, din perspectivele diferite ale posibilității originare și a celei finale.

Este de fapt, în esență, tema dominantă ce traversează captivantele studii de thanatologie filosofică ale lui Horia Vicențiu Pătrașcu, alcătuind o carte ca o casă cu toate ferestrele deschise. Doar în aparență toate, căci pe una dintre ele trebuie să o deschidem noi, privind cât mai departe și mai adânc cu un ochi filosofic întrebător: ceea ce se vede din înaltul ferestrei morții este cu adevărat viața unui a fi care rămâne să fie, darul în sfârșit posibil al nemuririi? Nu e vorba de greu credibila valență soterio-logică a filosofiei, ci de acea luminoasă „privire transfiguratoare” în așteptarea neașteptatului, a vieții ce privește filosofia. Atunci, în acea clipă kairotică, bine-cuvântată, filosofia, la rândul ei, poate privi a-fi-ul vieții – fiindul viu, neprecogitabil, al unei veșnice donații – „în lumina stelelor de pe cer sau în acea cumpănă ce ne-a brăzdat viața”.

Dorin Ștefănescu

Studiile de thanatologie filosofică ale lui Horia V. Pătrașcu reușesc performanța să fie, în același timp, pătrunzătoare și sclipitoare, tulburătoare și dătătoare de speranță, elegante și tonifiante. Pătrașcu scrie cu precizie și gândește cu dezinvoltură, iar erudiția lui e debordantă la limita perplexității: de la Platon și Sfinții Părinți, prin Albrecht Dürer și Desiderius Erasmus, până la Martin Heidegger și Gershom Scholem nimic nu pare să-i fi scăpat. Cum să devii nemuritor se citește nu doar cu mare placere, dar și cu mult folos. Cartea te poate face, dacă nu nemuritor, ceva mai bine pregătit să-ți accepți condiția precară și muritoare.

Costică Brădățan