Ni s-au părut interesante două traiectorii în subtematica răsturnării de proporții între critica teatrală practicată de bărbați și cea profesată de femei în ultimele decade ale secolului XX.

Pe de-o parte, e vorba despre opțiunea unora dintre ele pentru cercetare și pentru cariera academică: am urmărit aici, prin câteva studii de caz, motivațiile acestor opțiuni, felul în care activitatea universitară se conectează sau nu cu praxisul atât de vizibil (și de apreciat) al cronicii de întâmpinare, avantajele și dezavantajele născute din recunoașterea statutului academic în mediul teatral.

Pe de altă parte, ar trebui să plecăm de la observația (de bun-simț) că vertiginoasa creștere a numărului cronicarilor teatrali femei nu antrenează, la noi, nici o accentuare a atenției față de creațiile feminine (și, ca atare, un sistem de valorizare specific), nici, cu atât mai puțin, o disponibilitate asumată de a pune în discuție tematicile feminismului pur și simplu.

Miruna Runcan