Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.
Ce învață micii cititori:
- Cum să nu se mai teamă de apă
- Cum să depășească micile spaime ale vârstei cu ajutorul prietenilor și al cărților
- Cum să conteze pe familie și prieteni de câte ori au un mic impas
- Ce se poate ascunde între copertele unei cărți
- Ce prieteni de nădejde pot fi animalele de companie
Povestea: În acest al patrulea volum, cu ajutorul unor cărți din librăria lui Toto, dar și cu ajutorul prietenilor, învață cum anume pot depăși băiețeii și fetițele teama de apă.
Recomandarea editorului: Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.
Legături cu programa școlară/Activități:
- Vizite în librării, pe urmele motanului Dar
- Realizare de labirinturi care duc la librăria lui Toto
- Povești despre animalele de companie pe care le are sau și le-ar dori fiecare
- Discuții despre emoții și cum le exprimăm sau depășim