Confraternitatea Universităţii noastre trebuie să înțeleagă viaţa ca o luptă pentru mai mult gând. Spontaneitate, originalitate, însufleţire, spiritualizare a întregii noastre munci ordonate în viaţă. Iar spiritualizarea aceasta a vieții, valorificată după unitatea de măsură supremă: etern valabilul uman, să fie legea perpetuă a deosebirii inertului de viu, animalicului de uman, naturalului de cultural, materialului de spiritual.

Întru început era raţiunea supremă. Şi rațiunea supremă era la Dumnezeu şi Dumnezeu era rațiunea supremă. Socrate, Platon, Zenon, Ioan și Kant n-au putut găsi altă înţelepciune decât aceasta.

Dar în viaţa-spirit, în viaţa-nemurire e cuprinsă însăşi legea de existență a Cosmosului. Şi ridicându-ne din ţărâna care ne trage la dânsa, proclamându-ne una cu spiritul viu al Lumii, noi împlinim comandamentul legii vieţii pe pământ: de la subuman la om, de la om la Zeu.

Şi toată puterea, latentă în națiunea noastră, de creare nouă, de luminare a lumii cu o nouă lumină are a fi fructificată de acest gând al sublimului.

Din iubirea pentru ideea forță, din avântul către idealul vieţii biruitoare a morţii, se va naşte singura formă, singura existenţă concretă a supremei noastre culturi, care în trecerea mileniilor de viață umană să dea nemurirea vieţii spirituale, etern-valabile, şi faptei geniului naţiunii noastre. Şi cum nimeni nu ştie ziua şi ceasul când chiar popoarelor le e dat să se săvârșească în viața trupului, e grabă mare ca sufletul naţiunii mele să înflorească deplin, înainte ca destinul să unească din nou trupul ei cu natura mamă din care cu milenii înainte s-a trezit la viaţă.