Calitatea fundamentală a sufletului lui Jean Bart este simpatia. Iubirea pentru aproapele umil, pentru omul simplu, pentru vietăți are o notă franciscană. Un adevărat bestiar odihnește cu glorie în paginile sale.
Calul arab. Catâri. Vaca maternă. Câinele de pe vapor pe care nu vrea să-l primească Anglia. Șoimul care se omoară singur de disperare. Barza cu aripa ruptă. Cămila, ursul, leul dintr'o menajerie. Chiar Evantia, fata de culoare, care moare la Sulina cu nostalgia soarelui tropical, este in fond tot o sălbăticiune.
Suită pe o treaptă mai sus, această simpatie devine umanitarism și socialism. Cultivat în spiritul școalei poporaniste, Jean Bart, care la Galații de acum câteva decenii fraterniza pe ascuns cu mișcarea socialistă, a înfățișat în nuvelele sale problema țăranului român. Bădița Sandu din „Datorii uitate" este un exponent al țărânei. Fără pământ, el e purtat pe drumuri prin Dobrogea cu promisiuni de împroprietărire și împiedicat să se întoarcă în satul lui de o administrație indiferentă, profesând un țărănism de paradă. Moș Gâlcă, veteranul cu pieptul plin de decorații, trăește din milă, întâlnești nu rareori un proces al societății noastre, al administrației venale, al biurocrației formaliste, al justiției înguste și absurde... -- George CĂLINESCU