„Am lucrat din zori si pana in noapte, cu rabdare si cu greu. Am scris o poveste cu subiect luat din propria mea experienta. Cartea de fata nu face in fond decat sa astearna in scris amintirile mele.“

Fiind el insusi unul dintre cei care au suferit din cauza insensibilitatii oamenilor, cu multe visuri ale copilariei umbrite de imprejurari nefaste care i-au lasat o rana ce cu greu s-a cicatrizat, Dickens a simtit nevoia de a infatisa in cartile sale universul atat de fermecator dar mereu amenintat al copilului. Punand copilul in centrul unor romane si aratand cate obstacole stau in calea dezvoltarii sale armonioase, din cauza neintelegerii de catre societate a nevoilor si inclinatiilor specifice varstei, scriitorul a dorit sa-si ajute contemporanii in redobandirea caldurii sufletesti, a afectiunii pierdute in goana dupa bunastare materiala.

Succesul operei dickensiene a fost explicat uneori prin analiza patrunzatoare si critica societatii, prin bunatatea ce emana din opera, prin umorul si optimismul sau. Bucuria cu care isi construieste personajele, avertizarea permanenta asupra slabiciunilor naturilor umane (egoism, superficialitate, orgoliu, lacomie, cruzime, snobism, avaritie) in conflict cu nevoia de dragoste si bunatate, precum si increderea manifestata in posibilitatile omului au asigurat impreuna cu valorile expresive primirea favorabila de care s-a bucurat aceasta opera in timp.

Charles Dickens, unul dintre veneratii romancieri englezi de secol al XIX-lea, si-a pierdut fanii in acest secol XXI. Cea mai la indemana explicatie pe care o dau istoricii receptarii literaturii vorbeste despre diferentele de interese tematice, iar justitia sociala, predilect valorizata de romanele lui Dickens, pare ca si-a trait epoca. Nu putem consona cu aceasta justificare superficiala; este suficient sa vedem cum sintagma-concept justitie sociala isi ramifica existenta si, de asemenea, cum scriitorii secolului al XIX-lea migreaza in imaginarul celor din veacurile ulterioare.