„De îndată ce am sosit în Quebec, am avut imediat sentimentul că îmi acordam o scurtă paranteză existențială, un fel de pauză ca să respir, o perioadă petrecută la adăpost de «adevărata viață» care mă aștepta în Franța, cu noianul ei de idei preconcepute, cu cărările trasate dinainte și a cărei mohorâtă ambianță avea să mă învăluie în mod inevitabil la întoarcere. (...) Nu aveam niciun motiv întemeiat să rămân în Canada, căci țara mea de origine nu era amenințată nici de dictatură, nici de război și, în ciuda a ceea ce francezii înșiși cred și afirmă despre patria lor, ei bine, «Franța nu e chiar o galeră».”