Drepturile femeilor și egalitatea între sexe sunt, fără îndoială, obiective pentru care merită să lupți. Multe idealuri au fost deja atinse, dar tot mai multe cerințe continuă să apară în acest sens. Jessa Crispin crede că, în prezent, lupta pentru egalitate s-a golit de conținut și că feminismul a devenit o simplă etichetă purtată tocmai de aceia care perpetuează comportamentele patriarhale.
Manifestul propus de autoare încurajează formarea propriilor opinii, mai degrabă decât o acceptare pe nemestecate a multora dintre ideile feminismului actual. Pentru a lupta împotriva conformismului, lașității și egoismului, Crispin propune atitudini radicale, care să zguduie din temelii sistemul opresiv construit și reprezentat, ca întotdeauna, cu cele mai bune intenții. Jessa Crispin este fondatoarea și editoarea blogului de carte Bookslut – unul dintre primele din America, inițiat în 2002 – și a revistei literare Spolia. A colaborat cu publicații precum The New York Times, The Guardian și The Washington Post. În prezent, trăiește în New York și este realizatoarea podcastului The Public Intellectual, unde discută despre relațiile de putere în capitalism