Într-o epocă în care medicina modernă abia făcea primii pași, în această margine a Europei – unde administrarea eficientă a teritoriului și a populației a fost dintotdeauna o provocare – o epidemie de amploare căpăta proporții de sfârșit de lume.

Ciuma lui Caragea de pildă, venită de la sud de Dunăre, a rămas în memoria colectivă, generație după generație, până în zilele noastre.

Primul lucru pe care îl știm azi despre participarea noastră la al Doilea Război Balcanic – petrecut exact un veac mai târziu – este că miile de victime din rândul armatei române au fost răpuse de holeră, nu de inamic.

Practicile medicale și politicile sanitare pe care autoritățile s-au văzut silite să le decidă, precum și istoria aplicării lor, ne ajută să înțelegem mai bine drumul spre modernizare al Țării Românești și Moldovei, iar mai apoi al statului român, într-o epocă marcată de progresul științific.

Analizele din volumul de față, aparținând unor specialiști în istoria socială, medicală și culturală a spațiului românesc, privesc lucrurile în contextul larg al politicilor externe ale principatelor dunărene și ale României moderne, arătându-ne în ce fel dinamica regională a influențat reacțiile politice și sociale în fața calamităților.