Mizând pe originalitate conceptuală, ideatică și stilistică, autorul volumului De la divin la divan e perfect conștient de riscurile pe care și le asumă oferind o listă de nume canonice aproape exclusiv masculine (singura excepție fiind Virginia Woolf). Dar Cătălin Ghiță nu scrie pentru a evita riscuri, ci din nevoia de a le confrunta, dintr-o profundă convingere că istoria culturii nu poate fi distorsionată prin interpretări contrafactuale, motivate ideologic. Spre deosebire de unii dintre criticii și teoreticienii contemporani, care investighează literatura de pe poziții exclusiv ideologice, Cătălin Ghiță preferă să pornească de la textul literar pentru a reconstitui ulterior diferitele lui contexte și, în special, pentru a pune sub semnul întrebării locurile comune ale interpretării. - Carmen Mușat
Deși Cătălin Ghiță se erijează într-un „nomenclator” menit să ne reamintească figuri importante din literatura canonică europeană, se dovedește mult mai mult: un excelent povestitor, un eseist- comentator al lumii, al ideilor, al culturii, un arhitect al textului care rânduiește tensiunea, simbolurile, temele și relațiile dintre personaje, un ghid cultural și istoric, un critic social și un antreprenor de intertextualitate capabil să creeze o rețea de sensuri și referințe. - Camelia Dinu
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2026
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
496
ISBN:
9786060236733
Dimensiuni: l: 14cm | H: 20cm
