În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin curaj, viclenie, istețime, tenacitate și inventivitate, urmând un drum presărat cu pericole și capcane, să evadeze dintr-un regim opresiv și să iasă învingător în lupta cu sistemul.
„Oricine vrea să fie arhitectul propriului destin ar trebui să studieze aceste memorii, un testament al spiritului uman.“ — Foreword
„O carte de memorii care se citește obsesiv... Stilul sarcastic, anecdotic al lui Shen te face să citești mai departe cu sufletul la gură, ca să vezi cum învinge în cele din urmă.“ — Booklist
Pe copertă: Familia lui Fan Shen în Piața Tian’anmen, 1967 (fotografie din arhiva autorului)
FAN SHEN s-a născut în 1955, în China. După ce a cunoscut în adolescență ororile Revoluției Culturale, ca membru în Gărzile Roșii, a fost trimis într-un sat îndepărtat, pentru reeducare alături de alți „Copii din Beijing“, apoi într-o fabrică de avioane, ca muncitor la banda de montaj și electrician. Luptându-se tenace cu absurditatea și cruzimea regimului comunist, a reușit să devină student la Universitatea din Lanzhou (Departamentul de limba engleză), pe care a absolvit-o în 1982; după alți doi ani de purgatoriu, la Tanggu și Tianjin (unde a fost lector la Institutul de Industrie Ușoară), a ajuns în ianuarie 1985 în Statele Unite, cu o bursă de studii postuniversitare, iar studiile lui au decurs apoi în mod firesc: masterat la University of Nebraska (1986), doctorat la Marquette University (1992), studii postdoctorale la Yale University (1993). Devenit între timp cetățean american, Fan Shen a fost profesor la Rochester Community and Technical College din Minnesota. Este cunoscut de asemenea pentru traducerile sale, printre care Michael Ende, Momo (1988), precum și pentru articolele publicate în antologii și reviste ca Paideuma, Asian Theater Journal, China Journal și Beijing Journal of Science. Gang of One: Memoirs of a Red Guard (De unul singur: Memoriile unui membru al Gărzilor Roșii), carte autobiografică publicată în 2004, reprezintă documentul uimitor al drumului perseverent spre libertate și al ieșirii din infern.