Scriu aceste rânduri la capătul stării de alertă și am un gând care nu-mi dă pace: pandemia nu s-a încheiat. Doar pare că s-ar fi încheiat: terasele sunt tot mai pline, scaunele din jurul meselor tot mai multe, numărul măștilor tot mai puține, restricțiile dispar una după alta și totuși, nu s-a încheiat.

Discuțiile principale, cel puțin în bula mea de social media, sunt despre agitația populistă cu care unele facțiuni din Parlament protejează, inclusiv legislativ, o „ordine tradițională” a lumii. Acești parlamentari spun că e important să stăm deoparte de orice are legătură cu idei periculoase precum „educația sexuală” ori „identitatea de gen”, iar inițiativele lor legislative expun femeile și copiii și o serie de alte categorii vulnerabile atât la abuz, cât mai ales la imposibilitatea de a-și face dreptate.

Peste ocean, în America, populația afro-americană încearcă cu disperare să materializeze în viața de zi cu zi acea egalitate pe care o promit legile, dar pe care traiul zilnic n-o aduce. Președintele Trump, care a părut preocupat de coronavirus până a văzut că omoară în special populația de culoare, nu depune niciun efort de a-și uni cetățenii. Din contră: alimentează diviziunea și conspirațiile ca parte dintr-o strategie electorală cinică.

În umbra pandemiei, lumea pare șifonată și asta pentru că efectele ei nu s-au resimțit unitar. Majoritatea celor care au decedat au fost din populații vulnerabile: de culoare, săraci și cu co-morbidități, care nu-și permite să lucreze de acasă sau să se izoleze corespunzător. Sunt și milioane de oameni care și-au pierdut slujbele – inclusiv în România suntem cel mai probabil la peste un milion. Sunt și părinți pentru care ultimele luni au însemnat o serie de sacrificii și improvizații menite să împace munca și creșterea copiilor în același spațiu. Sunt și medici care au fost numiți eroi o perioadă, iar acum, deși ei continuă să muncească, au revenit la statutul îndoielnic de funcționar în care avem încredere doar dacă ne-a fost recomandat de un prieten. Sunt și elevi care termină cicluri școlare fără festivități, fără banchete, fără posibilitatea de a închide un capitol al vieții înainte să-l înceapă pe următorul.