După atentatul de la redacţia revistei Charlie Hebdo din 2015, care a zguduit întreaga lume, societatea franceză începe să-şi conştientizeze subit şi brutal vulnerabilitatea. Confruntată zi de zi cu cele mai incredibile acte de violenţă, dar şi cu presiunea politică şi mediatică ce însoţeşte cazurile care îi sunt repartizate, judecătoarea antiterorism Alma Revel trebuie să decidă soarta unui tânăr suspectat de legături cu organizaţia teroristă Statul Islamic. E un potenţial terorist sau poate fi pus în libertate fără riscuri? Acestei dileme profesionale i se adaugă una intimă: să încerce să-şi salveze căsnicia sau să se lase în voia relaţiei pasionale pe care o are cu un coleg de serviciu? Dozând magistral suspansul, Karine Tuil ne dezvăluie nu doar lumea fascinantă a judecătorilor, în care orice decizie poate avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga societate, ci şi complexitatea sufletului omenesc.
„O carte şocantă pentru că subiectul ei este actual şi arzător: lupta împotriva terorismului. Dar şi pentru că scriitoarea şi-a asumat riscul de a-şi condimenta intriga judiciară printr-o poveste de dragoste pasională.” (France Inter)
„Lui Karine Tuil îi place să zguduie conştiinţele, să pună sub semnul întrebării valorile societăţii folosindu-se de teme actuale. În Decizia, al doisprezecelea roman al ei, abordează din nou un subiect sensibil: terorismul islamic. Această carte ambiţioasă împleteşte pasiuni zbuciumate şi probleme sociale. Făcând din violenţele din lume şi din fracturile corpului social materialul operei sale romaneşti, scriitoarea realizează încă o dată o muncă deranjantă şi necesară.” (Le Monde des Livres)