O satiră sclipitoare și plină de umor, un roman clasic al secolului XX.
Nu mică i-a fost mirarea lui Paul Pennyfeather când, dat afară de la Oxford pentru comportament indecent după o petrecere, s-a găsit angajat pe post de dascăl la o școală din Țara Galilor. Colegii săi profesori sunt o gașcă de aiuriți, unii bețivi (precum Căpitanul Grimes), alții mitomani (ca Philbrick) sau bântuiți de îndoieli religioase (precum Pendy). Apoi sosește ziua întrecerilor sportive, la care-și face apariția minunata Margot Beste-Chetwynde. Viața lui Paul e pe cale de a se schimba pentru totdeauna. Numai că femeile n-aduc mereu numai fericire...