Volumul reunește povestiri publicate de Dazai în diverse reviste, în perioada 1933-1948, cu puțin timp înaintea sinuciderii sale. Scriitorul își descrie aici, cu o sinceritate cutremurătoare, pubertatea și primele experiențe sexuale, căsnicia zbuciumată, cu trei copii de crescut, problemele de sănătate cauzate de băutură și morfină, tentativele de suicid, relația cu frații și tatăl care l-a dezmoștenit, precum și nemulțumirile sale ca scriitor și preferințele vestimentare.

Sunt zile tulburi, când merge în parcul Ueno și fumează împreună cu copiii străzii sau își lasă soția gravidă acasă cu copilul, în timp ce el merge la băut cu altă femeie, zile de suferință, după moartea tatălui și a fratelui mai mic, zile de dezmăț, egoism și neputință în fața sărăciei, înecată mereu în alcool.

„Ceea ce disprețuiesc la Dazai este faptul că dă în vileag tocmai acele lucruri din mine însumi pe care vreau să le ascund cel mai mult.” (Yukio Mishima)

„Dazai a fost un vagabond aristocrat, un delincvent autodeclarat și, cu toate astea, a scris cu stăpânirea de sine a unui scrib care ține post.” (Patti Smith)