Oare dependenţa afectivă ne face mai vulnerabili în faţa violenţei conjugale? Ce anume ne determină să rămânem în relații distructive, să acceptăm experiențe devalorizante și să se întoarcem mereu la cei ce ne rănesc? De ce unele persoane ajung uneori să-și pună viața în pericol? Deși violența conjugală este un fenomen frecvent întâlnit, mecanismele sale de funcționare sunt puțin cunoscute și ridică multiple întrebări.

Geneviève Krebs ne conduce într-o călătorie fascinantă care ne arată că dependența afectivă își are rădăcinile în copilărie, atunci când se pun bazele încrederii în sine, în momentul în care copilul crede că nu se ridică la nivelul așteptărilor și nu merită să fie apreciat. El simte astfel un sentiment profund de vid interior și o lipsă permanentă de iubire, pe care va încerca să și-o satisfacă, fără a reuși, prin diferite dependențe. Adult fiind, ajunge să intre în relații în care se poziționează inițial ca salvator, dar pe parcurs devine victimă. În încercarea de a fugi de singurătate, va fi dispus să aibă relații cu o persoană toxică, dar pe care o idealizează, pentru că cel mai important lucru este să-și satisfacă nevoia de a fi iubit.

Având o teamă îngrozitoare de a fi părăsit (deci de abandon), dependentul afectiv funcționează după mecanismul rușinii, al vinovăției și crede că greșește în orice situație. Încheierea etapei în care dependența afectivă controlează vieți și destine aduce cu sine o disponibilitate reală de a avea relații sănătoase și de a deține controlul asupra propriei fericiri.