Componenta importanta a politicilor de stat, menita, sa pedepseasca, dar si sa reconfigureze societatea romaneasca, deportarea a reprezentat o forma de represiune, folosita constant de autoritati in primele doua decenii comuniste.
Cel mai dramatic episod al acestui fenomen represiv a avut loc in noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, cand aproximativ 44 000 de persoane au fost deportate din zona Banatului si Olteniei de vest in regiunea Baraganului, episod cunoscut ca Rusalille Negre.
Perceputa ca o pedeapsa, ca o incercare care trebuia depasita, deportarea in Baragan a fost traita transmisa mai departe ca o trauma culturala a carei memorie s-a perpetuat din perioada comunista pana astazi. Memoria deportarii este o memorie palimpsest, jalonata nu doar de suferinta, ci si de bucurie, integrata nu doar procesului de denuntare a crimelor comunismului, ci si mitului varstei de aur. Este o memorie polifonica care integreaza vocile mai multor generatii, adulti, tineri, copii, victime ale politicilor de stat represive.