Nu ajunge să fii de față. Dacă nu mergi curajos și dintru început în față, mereu mai în față, nu vei avea parte nici de pre-față, nici de o a doua față după care la nevoie să te-ascunzi dacă eșecul te pândește și oricum nu poți visa la vreo post-față.
Cam acesta ar fi riscul jocului nedibaci, formalist, schematic sau programatic de-a cuvintele.
Existența mea nu-și propune să intre, întreagă, între paginile uneia sau unor cărți.
Eu, personaj central, habar nu am dacă ceea ce va prezenta autorul ca fiind început de ce nu a fost o continuare, cum zic eu că ar fi fost în realitate, dar sunt convins, și nici nu îmi propun să o ascund, că mi-aș dori să îmi continui existența de personaj și după ce el va pune punct ultimei pagini a celei de-a treia cărți (sau, cum s-ar exprima în ziua de astăzi un tânăr iubitor de manele, mi-aș dori cărți fără număr, fără număr). Vise de personaj!
Laolaltă, ele, cărțile, tustrele, se vor constitui într-o DESPOVĂRARE. A lui, a autorului. Eu mai port poveri.
Personajul central