"Cerul cenușiu se coboară, colinele ca o mare verde
Aleargă în cute după cute pînă departe, ascunzându-și adâncitura,
Gropile în care se leagănă gândurile nevestei –
Bărci, boante, practice
Pline de rochii și pălării și porțelanuri și fiice căsătorite.
În vestibulul casei de piatră
O perdea flutură de la fereastra deschisă,
Licărind și revărsându-se, o lumânare jalnică.
Aceasta este limba mortului, adu-ți aminte, adu-ți aminte.
Cât de departe e el acum, faptele lui
Îi stau în jur ca mobilele în salon, ca un decor.
În vreme ce se strâng palerile –
Palerile mâinilor și fețelor vecinilor,
Palerile înalte ale irișilor plutitori.
Zboară întru nimicnicie; adu-ți aminte de noi.
Băncile goale ale memoriei privesc peste pietre,
Fațade de marmură cu vene albastre, și borcane de marmeladă cu narcise.
Eatât de frumos aici sus; e un loc în care să fie oprirea."