În sociologia critică, descrierea în termeni de relații de putere subliniază capacitatea mecanismelor de oprimare, felul în care cei asupriți le suportă pasiv, mergând atât de departe în alimentarea lor încât adoptă valorile care îi înrobesc. Sociologia pragmatică, în schimb, descrie acțiunile ființelor umane care se răzvrătesc, dar care sunt înzestrate cu rațiune, punând accentul pe capacitatea lor de a se ridica împotriva dominației și de a construi noi interpretări ale realității în slujba activității critice.

În această carte majoră, Luc Boltanski dezvoltă un cadru care face posibilă reconcilierea acestor abordări aparent antagonice, una deterministă și atribuind rolul principal științei iluminatoare a sociologului, cealaltă, preocupată să se mențină cât mai aproape de ceea ce spun și fac oamenii. Această muncă de unificare, îl conduce pe Boltanski, la reelaborarea unor noțiuni centrale precum cele de practică, instituție, critică și chiar realitate socială, cu scopul de a contribui la o înnoire contemporană a practicilor de emancipare.