Dumnezeu nu dăruieşte „ceva anume”, ci se dăruieşte „pe sine.” Darul care nu este lucru, obiect economic, este energie esenţială, act tranziţional. Această dispoziţie naturală nu reprezintă numai posibilitatea de a fi dăruit la un moment dat, ci constituie caracterul „dăruibil” imanent a ceea ce este dăruit, care face din acesta unul potenţial dăruit. Dumnezeu este, prin excelenţă, „dăruibil”; actul (en-ergeia) este esenţialmente „dăruibil”.