Ultima carte publicata antum de Descartes, „Les passions de l’âme“ (1649), este rodul intregii sale filosofii. Acest tratat, un rezumat al biologiei carteziene, este orientat spre o intelegere medicala concreta a elementelor de psihofiziologie. Totusi, alaturi de observatiile stiintifice, Descartes nu ezita sa adauge notatii a caror finete aforistica a fermecat saloanele aristocratice, dar si viata culturala moderna si contemporana. Concluziile stiintifice, morale si metafizice sunt imbogatite cu experienta vietii traite integral, care face din aceasta carte, scrisa pentru tanara printesa Elisabeta a Boemiei, modelul de lucrare stiintifica accesibila publicului larg.

„Despre sentimente“ contine o analiza profunda si antrenanta a functionarii emotiilor si a locului lor in viata umana si prezinta o viziune asupra eticii, ca reorientare importanta a filosofiei morale. De altfel, Descartes afirma ca sentimentele „sunt toate bune prin natura lor si nu trebuie sa evitam decat reaua lor folosire sau excesele lor.“

Prezentarea colectiei „Forma mentis“
Forma mentis inseamna starea mintii. A carei minti? A individului? Nu aceea a unui singur individ, ci a unui numar suficient de mare de indivizi pentru a putea vorbi de o stare colectiva. Exista asa ceva? Peste tot unde vedem ca lumea se comporta la fel: un milion de tineri poarta simultan aceiasi blugi, eventual rupti, lumea se supune modei, exista mode intelectuale si filosofii la moda. Forma mintii e deci un indicator bun pentru a explica de ce anumite carti de filosofie au schimbat societatea si continua sa o influenteze cu fiecare noua generatie de cititori.
In colectia „Forma mentis“ au mai aparut: Arthur Schopenhauer, „Arta de a fi fericit. Mic tratat de eudemonologie“, cu o introducere de Friedrich Nietzsche; Friedrich Nietzsche, „Nasterea tragediei“, cu o introducere de Richard Wagner; Georg Simmel, „Religia“, cu o introducere de Nae Ionescu; Lao Tse, „Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale“, cu o introducere de Max Weber si o postfata de Rene Guenon; Confucius, „Analecte“, cu o introducere de Max Weber; Sfantul Augustin, „Despre Facerea lumii si despre Timp“, cu o introducere de Papa Pius al XI-lea si o postfata de Nicolae Iorga, Henry David Thoreau, „Walden sau Viata in padure“, cu o introducere de Lev Tolstoi