Teza copernicană a heliocentrismului este expresia armoniei structurii cosmosului luând omul drept criteriu al acelei armonii,întrucât omul a fost făcut după chipul și asemănarea Creatorului.

Devenirea conceptului de undă este prezentată aici în aceeași idee, însă nu după chipul și asemănarea omului, ci numai a inimii sale: este “orbul” inițial al lui Hobbes – prima idee de model al unei structuri fizice.

Ea a devenit unda contemporană. O trecem, în această primă parte a prezentării devenirii ei, printr-o dublă comparație, mai întâi cu structura fizică fundamentală

ce suportă existența omului – Pământul – apoi cu o structură fizică inventată – gaura neagră – pentru a da, într-un final, conceptului de funcție de undă locul ce i se cuvine de drept ca o caracteristică definitorie a omului însuși: este expresia conștiinței faptului că ocupăm un loc într-un univers în continuă schimbare.