Materialul este structurat pe capitole şi subcapitole, ordonate într-o succesiune logică, începând cu motorul, care este prezentat foarte amplu, descriind toate metodele şi aparatele moderne de diagnosticare, şi continuând cu mecanismul de distribuţie, instalaţia de alimentare, instalaţia de răcire, echipamentul electric, transmisia, puntea din faţă, puntea din spate, sistemul de direcţie, sistemul de frânare, suspensia automobilului, sistemul de rulare şi terminând cu caroseria automobilului.
Fiecare capitol începe cu operaţiunile de mentenanţă, continuă cu parametrii de diagnosticare specifici fiecărui sistem sau instalaţie în parte, precizând metodele şi aparatele folosite, şi încheind cu defectele care pot apărea în exploatarea şi metodele de remedierea lor. Modul de prezentare a informaţiilor este accesibil nivelului de pregătire al elevilor, dar şi persoanelor care doresc să afle mai multe despre automobile, despre parametrii care sunt analizaţi la inspecţia tehnică periodică şi despre rolul acestora.