Login / Înregistrare
ÎN GRABĂ? FOLOSEȘTE:

sau email

Utilizator nou

Ai pierdut parola?
Produse 
Produse 
  • 
      Login
      Librării
      Login
      Coșul tău
      Total RON Finalizare comandăComandă
      x
      
      Nu aveți produse în coș.
      Finalizare comandăComandă
      • carturesti.ro
      • Dialogul unui filosof cu o cioara
      „Dialogul unui filosof cu o cioara”  în librăriile Cărturești
      Indisponibil în .
      Puțintică răbdare...
      Unde ne găsești
      Dialogul unui filosof cu o cioara
      Dialogul unui filosof cu o cioara

      Dialogul unui filosof cu o cioara

      Dorian Furtuna
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Categorii:
      Filosofie populara, Raftul autorilor români
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2026
      Editura:
      Cuantic
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      288
      ISBN:
      9786306653652
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Adaugă în coș
      Adaugă în wishlist

      S-ar putea să-ți placă și:
      Aroganta gandirii
      Dorian Furtuna
      login
      Apararea integritatii
      Andrei Marga
      login
      Amurgul gandurilor
      Emil Cioran
      login
      Socrate in blugi
      Laurentiu Staicu
      login
      Descriere

      Dialogul unui filosof cu o cioara

      Am încrederea că această carte, în forma de dialog rostit, poate fi înțeleasă de ascultători în lipsa unei prefețe descriptive. Cartea însăși va vorbi despre sine și se va dezvălui treptat, cu fiecare minut, cu fiecare gând.

      De ce să divulg de pe acum intriga unor sensuri și mesaje care așteaptă să fie descoperite? Înțelesul dialogului dintre un filosof și o cioară va putea fi descifrat doar prin lectura acestuia, iar fiecare cititor va găsi în paginile textului propriile sale răspunsuri, aluzii, iritări și interpretări.
      (Dorian Furtună)

      Precizare
      Cioara se pare că e unica ființă care ne poate privi pe noi, oamenii, de sus, cu o anumită înțelegere și, vreau să cred, cu o doză de ironie păsărească.
      Stăpânii de pisici ar putea afirma că simt aceeași atitudine din partea micilor feline domestice. Doar că ciorile ne văd global, ne văd colectiv, în afara confortului nostru casnic. Ele privesc agitația lumii și traseele noastre în tot haosul ordonat care ne caracterizează.

      Cioara e pasărea care desfide omul ca nicio altă vertebrată sălbatică. Nici măcar câinii vagabonzi nu au tupeul și dibăcia unei ciori de oraș. Și numai ciorile obișnuiesc să stea pe crucile de cimitir, urmărind drumul nostru final, în țărână, ca un gest al unei persiflări pe care o încasăm postum din partea lor.

      (Dorian Furtună)


      Dialogul unui filosof cu o cioară este cartea unuia dintre cei mai autentici gânditori români de astăzi. Dorian Furtună e un autor care combină desăvârșit formația de om de știință cu o sclipitoare erudiție umanistă și cu profunzimea meditației. E în același timp un spirit neliniștit, nemulțumit cu căile bătătorite, dornic mereu să deschidă alte perspective într-o lume ce amenință să se închidă în suficiență și de la sine înțeles.
      Autorul trădează afinități structurale cu Leopardi – căruia îi și dedică cartea de față –, atât prin anxietățile sale metafizice, cât și prin rafinamentul expresiei sau extraordinara deschidere enciclopedică.
      Dialogul unui filosof cu o cioară este deopotrivă un solilocviu, căci acel glas al ciorii îl auzim, în clipele de maximă atenție lăuntrică, în noi înșine, este glasul acelei „voințe” universale prin care, conform lui Schopenhauer, subiectul comunică cu „obiectul”, iar granițele lumii fenomenale pot fi depășite înspre lucrul în sine.
      În același timp, Dialogul… este o fascinantă istorie a filosofiei povestită în cea mai pasionantă, mai personală și mai insolită manieră.
      Horia Vicențiu Pătrașcu, filosof, scriitor și conferențiar universitar dr. la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București

      Cartea lui Dorian Furtună poate fi considerată un bun ghid de filosofie practică, individual sau de grup; un ghid potrivit în completarea, aș îndrăzni să spun, a unor opere de referință în domeniul filosofiei literaturizate, cum ar fi romanul de istoria filosofiei „Lumea Sofiei”, de Jostein Gaarder, respectiv „Socrate în blugi sau filosofia pentru adolescenți”, de Laurențiu Staicu, exact în ordinea aceasta.
      Dacă „Lumea Sofiei” se adresează în special copiilor care sunt cu un pas mai aproape de adolescență, iar „Socrate în blugi” chiar adolescenților, cartea gânditorului și etologului moldovean ar fi indicată atât adolescenților, cât și adulților și tututor celor care sunt la începutul experienței filosofării.

      Liviu Cocei, profesor de filosofie, lector univ. dr. la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      • Termeni & condiții
      • Politică Cookie-uri
      • ANPC
      © Carturesti 2026 | ® Conținut cu drepturi protejate
      Personalizează