Aşa cum sunt constituite, romanele pot să ne dea o imagine despre măsura în care ficţiunea îi este interzisă prozatorului Lovinescu, care în schimb se regăseşte pe sine în paginile din Bizu, mai apropiate ca ton de memorialistică. Apărute în anii '30, toate romanele ciclului propun apoi într-o variantă mai puţin reuşită o preocupare către romanul citadin care se făcuse simţită prin scrisul unor Camil Pelrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Gib Mihăescu, Anton Holban, Mircea Eliade etc. Şi care în literatura noastră înseamnă atât de mult. Ca intenţiei romanele lui Lovinescu ilustrează destul de bine în cele din urmă o anume nelinişte modernă, a cărei prezenţă începe să se facă simţită şi în proza românească.
Marian Papahagi