„Din cap până în picioare” este o carte plină de culoare și energie, care-i îndeamnă pe copii să-și miște capul, mâinile sau picioarele, ori să sară, să se aplece, să se răsucească - la fel cum face, pe fiecare pagină, câte un animal des întâlnit în universul lui Eric Carle: pisica, maimuța, crocodilul, gorila, elefantul și multe altele. Pornind de la faptul că tuturor copiilor mici le place să imite și să-și miște corpul în moduri neobișuite și amuzante, cartea este un prilej perfect de joacă la grădiniță, în parc cu prietenii sau, de ce nu, acasă cu părinții, cărora, se știe, le prinde bine întotdeauna puțină mișcare.
Ediție bilingvă, română-engleză
Secretul succesului lui Eric Carle provine din respectul şi înţelegerea sa intuitivă faţă de copii, care-l simt ca pe cineva care le împărtăşeşte cele mai profunde gânduri şi emoţii. Cărţile sale sunt inspirate în primul rând din natură, pe care o iubeşte precum cei mai mulţi dintre copii. Pe lângă ilustraţiile spectaculoase şi subiectele amuzante, cărţile lui Eric Carle oferă copiilor şansa să înveţe mereu lucruri noi despre lumea care-i înconjoară.
Preocuparea lui Eric Carle pentru binele copiilor, pentru sentimentele şi curiozitatea lor, pentru creativitatea şi dezvoltarea lor intelectuală face din lectura cărţilor sale o experienţă mereu stimulantă şi atractivă.