„Maestrul Ion Piso este un om de cultură deplin, cu un noian de cărți și studii legate de operă, de muzică, de filosofie, de viață, în general, prolific în ultimele decenii, ca și cum preaplinul gândirii sale ar fi dornic să se reverse cât mai mult. M-a impresionat de la început un fel de încoronare a personalității sale, care cred că l-a marcat întreaga viață: iubirea de țară și de neam, învățată din familie, de la admirabilii părinți, de la școală, dar și de la menționații filosofi, adevărați apostoli ai poporului român.”

Ioan-Aurel Pop

„Două sunt persoanele care se desprind prin importanța pentru biografia omului și a artistului Ion Piso. În ordine intelectuală și morală, Lucian Blaga, evocat în scene de o căldură sufletească, care nu poate proveni decât dintr-un amor intelectualis profund și total. În ordine, cum să-i spun, existențial-spirituală este, desigur, soția sa, doamna Livia Piso. Sunt aici splendide pagini de iubire ale unui bărbat care recunoaște transfigurarea întru absolut pe care femeia iubită o produce asupra sa. Alchimie din care se ivesc, simultan, existența și arta. Și titlul, dar și «morala» subiacentă a acestor texte ne duc cu gândul la celebra parabolă a lui Bernard de Chartres, filosoful medieval: suntem niște pitici pe umerii unor uriași. Astfel putem vedea mai mult și mai departe nu datorită unor merite personale, ci doar pentru că ei ne-au ridicat, asemenea unui tată care-și ridică pe umeri copilul. Această relație paternă, în sens chiar teologic, subîntinde textele evocative din această carte cât un veac a domnului Ion Piso.”

Christian Crăciun

„Iată cum soarta a decis să am parte de o lume în care trecutul era mai actual decât prezentul. Schimbasem leagănul muntelui cu multiseculara clădire în care se odihnea, închis în murii ei, ecoul pașilor ce răsunaseră de-a lungul timpului pe lespedea tocită a curții interioare pe care o priveam de sus, de la catul al doilea, de câte ori veneam de la școală. Să viețuiești în atmosfera vremii aceluia care a folosit pentru prima oară tiparnița pe meleagurile transilvane! Ce exercițiu existențialist!”

fragment