Inchin aceasta carte celui ce fu inteleptul khaladan, in casa caruia domnul nostru isus lua cea din urma cina, in erusalim, cu ucenicii saI, sI care s’a incarnat sI in nea mul nostru, sub numele marelui carturar sI roman: Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Inchin aceasta carte celui ce mi-a luminat calea vietei mele, celui ce de atatea ori imbraca haina de om: arjunda, parsepal, razik, malkisedek, hermes, moise, osimandias etc. SI totusI e stapanul suprem al acestui pamant.

M’am hotarit sa dau la iveala acest tratat pentru ca cititorul sa-sI potoleasca intrucatva „setea de cu noastere”, a marelor mistere care ne inconjoara.
Stiu de pe acum ca cititorul, pe la o vreme, are sa se opreasca din cetitul lui sI iI va veni in minte intre barea: dar de unde stie autorul acestei cartI de aceste mistere ale universului?
Intrebarea e fireasca sI merita sa aiba un raspuns: pre¬zenta lucrare nu este decat fructul comunicarilor spiritelor superioare, lumini ale spatiilor infinite, ce au fost date la cativa iubitI, fratI ai lor de pe pamant.
La aceste comunicari am adaugat sI din ceia ce s’a scris pana acum.
Prezenta lucrare, dar, este un manunchiu de cunostiinte adunate din diferitI autori, din afirmarile ma rilor lucizi spirituali, pe care I-a avut pamantul pana acum, dar mai ales din comunicarile ce le-am primit de la marile lumini ceresti.
Desigur, cele ce vor fi descrise in acest tratat vor trece de intelegerea multimei. Numai sufletele mai evoluate le vor intelege, aprecia, sorbi cu nesatiu, pana la ultima pagina. Cei neajunsI la nivelul acestor destaI nuiri, vor zambi, socotindu-le ca fantezii, ca rataciri ale unor mintI bolnave. Acestora le recomand cu insistenta sa inchida cartea, sI sa nu-o mai citeasca, caci, in ade var, le turbura mintea sI mersul vietii lor.
Dee domnul ca lumina, ca adevarurile expuse in aceasta carte, sa se reverse in sufletele semenilor mei sI ca razele lor binefacatoare sa-I conduca pe calea binelui sI a iubirii.
Ce minte redusa avea omul mii sI mii de ani inda rat! Ce greu isI ducea el traiul; prin cate suferinte nu a trecut omenirea, urcand treapta cu treapta pana sa ajunga la libertatea de azi, la intelegerea lucrurilor, la cunostiinta legilor fizice, chimice, mecanice, biologice, care domina sI conduc lumile fizice!
Cand compari viata omului primitiv cu a celor din tarile civilizate de astazi, constatI o prapastie imensa. In adevar, omul in primele timpuri, fu asa de nestiutor ca isI ducea viata aproape ca un animal. Gol, flamand, gonit de fiare, omul ratacea cand pe marginea marilor, ca sa culeaga ceeace valurile iI arunca — plante, sau animale — cand prin paduri ca sa culeaga fructele arbo rilor, cand prin campii unde smulgea radacinile sI tulpinele suculente ca sa-sI as-tampere foamea. Azi, se rasfata in locuinte comode, ba chiar sumptuoase. Azi isI procura hrana chiar peste necesar. Azi se impodobeste cu haine scumpe sI mintea lui se inalta dela preocupa rile animalice de alta data, la chestiuni subtile, inventiuni minunate, descoperiri stiintifice, probleme ce merg pana la infinit….