Născută în 1981, la Brașov, într-o familie bilingvă, Elise Wilk este una dintre cele mai jucate autoare dramatice contemporane din România. Piesele ei sunt montate în teatre din România şi din străinătate (Germania, Austria, Elveția, Franța, Italia, Grecia, Cipru, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Georgia, Cehia, Polonia, Finlanda, Serbia), fiind traduse până acum în 15 limbi și publicate în opt țări.
Este autoarea a peste 20 de piese de teatru care au câștigat o serie de premii, cel mai recent fiind Premiul „Aurora” pentru dramaturgie est-europeană, obținut în 2022 în Polonia pentru piesa Dispariții. Este doctor în teatru și artele spectacolului (Universitatea de Arte din Târgu Mureș, 2020), cu o teză despre teatrul pentru publicul tânăr în România, iar din 2021 este lector universitar la aceeași universitate, unde predă la Masteratul de Scriere Dramatică.
Autoarea volumului de față, dramaturga Elise Wilk, se înscrie ferm în prima linie a acestui „teatru al vocilor feminine”, care este în același timp un extrem de necesar „teatru al memoriei”, unde recuperarea istoriei „cu i mic” poate fi considerată un act feminist în sine. În piesele ei, nucleul familial explodat își împrăștie schijele pe scena istoriei, de-a lungul mai multor generații, spunând povești personale care ajung să reconstituie, din fragmente, Istoria cu I mare. -- Cristina Modreanu
Eu simt că vorbirea din teatrul actual e prea dezgolită de podoabele literaturii. Desigur, un contraexemplu sunt textele lui Elise Wilk. Am citit acolo pagini care au suficientă poezie și pentru un poet! -- Andrei Velea
Scriitura Elisei Wilk e un aliaj foarte puternic de poezie, adevăr, umor, informație. Ea transportă o sensibilitate lucidă, de tip cehovian, descrie și meditează, simultan, asupra vieții, esențializează și celebrează faptul de a fi. -- Călin Ciobotari
Elise Wilk e, de departe, o autoare excepțională, în primul rând prin controlul perfect asupra creării, exclusiv prin cuvinte, de personaje și situații dramatice complexe, foarte nuanțate, a căror teatralitate intrinsecă nu doar că nu necesită „cârje” regizorale (supraconstrucții interpretative, cum ar veni), dar și rezistă intens introducerii lor. -- Iulia Popovici
