Ne gândim la bani în termeni de cifre, valori şi sume, dar, când vine momentul să îi cheltuim efectiv, ne implicăm mai degrabă cu inima decât cu mintea. Emoțiile joacă un rol definitoriu în modelarea comportamentului nostru financiar, transformându-ne adesea în propriii noștri dușmani când încercăm să economisim, să profităm de oferte şi să cheltuim responsabil.
Explorând o gamă largă de subiecte cotidiene – de la ispita cheltuielilor „nedureroase” cu cardul şi capcanele bugetării domestice până la chemarea seducătoare a promoţiilor de sărbători –, Ariely şi Kreisler demonstrează că încrederea exagerată în obiceiurile noastre de cumpărare ne conduce adesea pe căi greşite. În plus, acestea ne costă mai mult decât ne dăm seama, indiferent că este vorba despre valoarea reală a timpului pe care îl irosim conducând 45 de minute ca să economisim 10 dolari sau despre incapacitatea noastră de a evalua corect cât valorează, de fapt, lucrurile pe care le cumpărăm.
Autorii dezvăluie care sunt forţele emoţionale care luptă împotriva noastră şi modul în care le putem contracara. Combinând studii de caz şi anecdote cu sfaturi şi explicaţii concrete, ei aduc la lumină temerile şi dorinţele inconştiente care stau la baza celor mai păguboase automatisme financiare ale noastre şi ne învaţă cum să ne îmbunătăţim obiceiurile legate de bani.
Rezultatul nu explică doar logica din spatele alegerilor noastre financiare cele mai încurcate, ci oferă şi îndrumări clare pentru a naviga prin peisajul financiar înșelător al creierului. Fascinantă, antrenantă, amuzantă şi concisă, Dolari şi raţiune ne oferă instrumentele practice de care avem nevoie pentru a înţelege şi a ne îmbunătăţi alegerile financiare pe care le facem, pentru a economisi şi a cheltui mai înţelept şi, în cele din urmă, pentru a trăi mai bine.
DE CE „ne doare” când ne plătim cumpărăturile?