Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție (1795-1917) - Set 4 volume

Un subiect care poate conține multe chei ale istoriei recente. Soljenițîn îl întoarce pe toate părțile, creând prin această carte o piesă de bază în marele dosar în lucru al destinului omenirii.

„Credinţa superstiţioasă în forţa istorică a comploturilor (de tip individual sau colectiv) lasă cu totul deoparte cauza principală a eșecurilor de care au avut parte atât indivizii, cât și statele: slăbiciunile omenești.

Slăbiciunile noastre rusești au fost cele care au determinat tristul curs al istoriei noastre – absurditatea schismei religioase provocate de Nikon, violenţele nesăbuite ale lui Petru cel Mare și incredibila serie de ciocniri care i-au urmat, obișnuinţa seculară de a ne risipi forţele pentru cauze care nu ne aparţin, suficienţa înveterată a nobilimii și rigiditatea birocratică de-a lungul întregului secol al XIX-lea.“

„Nu printr-un efect al unui complot urzit din afară ne-am lăsat ţăranii în mizerie. Nu un complot a determinat grandiosul și crudul Petersburg să înăbușe blânda cultură ucraineană. Nu din cauza unui complot patru ministere nu au fost în stare să se pună de acord în privinţa asumării unui dosar sau altul, și nu din cauza unui complot și-au petrecut ani întregi în șicane epuizante, mobilizând toate nivelurile ierarhiei. Nu este rezultatul unui complot faptul că împăraţii noștri, unul după altul, s-au dovedit incapabili să înţeleagă evoluţia lumii și să definească adevăratele priorităţi. Dacă ne-am fi păstrat puritatea și forţa care ne-au fost insuflate odinioară de Sfântul Serghie din Radonej, nu ne-am mai teme de nici un complot din lume.“

„Nu, nu putem spune în nici un caz că evreii au fost aceia care au «organizat» revoluţiile din 1905 sau din 1917, după cum nu putem spune că este vorba de cutare sau cutare naţiune care le-a pus la cale. La fel nici rușii, nici ucrainenii, luaţi în ansamblul lor ca naţiuni, nu au fost cei care au organizat pogromurile.“

„Să ne aplecăm asupra reflecţiilor profunde ale unui evreu emigrat în timpul acestui Exod: «Evreii din Rusia au trăit o experienţă fără precedent de fuziune cu poporul și cultura rusă, au participat la destinul și la istoria Rusiei, pentru ca mai apoi să se îndepărteze brusc, așa cum în fizică un corp se îndepărtează de un alt corp cu aceeași greutate». (Câtă pertinenţă, câtă profunzime în această analogie!) «Ceea ce este cel mai uimitor, în acest Exod, e că a fost voluntar și s-a produs în momentul în care asimilarea se afla în punctul cel mai înalt.» [...]“

„Și totuși, emigrarea evreilor din URSS a inaugurat, fără îndoială, o importantă mișcare cu valoare universală. Începutul Exodului marchează limita celor două secole în care evreii și rușii au trebuit să trăiască împreună. De aici înainte, orice evreu rus a căpătat posibilitatea de a hotărî singur dacă va trăi în Rusia sau în afara ei. Pe la mijlocul anilor ’80, libertatea de a emigra în Israel va fi deplină, nu va mai trebui să fie dusă vreo luptă pentru a o obţine. Nimic din ce s-a petrecut în cursul acestor două secole cu evreii din Rusia [...] nu s-a datorat unor circumstanţe întâmplătoare la periferia istoriei. Evreii și-au încheiat ciclul răspândirii lor în jurul Mediteranei până în regiunile orientale ale Europei, apoi au început să se întoarcă pe pământurile de unde plecaseră.

Acest ciclu și modul în care el se încheie presupune o finalitate care scapă înţelegerii omenești. Urmașilor noștri le revine, poate, sarcina de a o discerne și de a-i afla sensul.“