„Păstrându-se în bine cunoscuta tradiție a comediei românești, în care ironiei mușcătoare, zeflemelei aspre sau ridicolului crâncen le sunt preferate umorul bonom și zâmbetul condescendent în fața penibilului, ,,Dragoste” și spațiu locativ aduce în scenă povestea unui cuplu tânăr, soț-soție, fiecare cu amanta/amantul din ,,dotare”, respectivii intersectându-se într-un timp relativ scurt (Crăciun-Anul Nou), suficient însă pentru a apărea situații comice, cu o încărcătură zdavănă de imoralitate și în care se etalează interese meschine, ifose și stupiditate, crasă nesimțire și o șiretenie vecină cu coțcăria. Sarabanda întâmplărilor desfășurându-se într-un crescedo ilar, sub privirile îngăduitoare, dar și uluite ale părinților, confruntați, pe de o parte, cu tupeul și pretențiile aiuritoare de confort social ale odraslelor, iar pe de alta parte, cu propriile temeri, văzându-și amenințată râvnita tihnă a bătrâneții, prin nesăbuințele celor tineri; și ei însă, ca și urmașii lor, oscilează rizibil între un mahalagism funciar și grija afișării unei aparențe de închipuită onorabilitate.