Coordonarea seriei: Ioana ANGHEL
Cea mai singuratică balenă din din lume | Tijana Grumić
Drama „Cronica muncitorească” este o analiză sumbră a clasei muncitoare lipsite de drepturi și a destrămării unei familii din trepta inferioară a clasei mijlocii, toate acestea într-o societate și într-o lume care încalcă drepturile fundamentale ale omului: dreptul la viață și dreptul la muncă.
Acțiunea piesei „Jami district” de Milena Bogavac se desfășoară la tripla graniță a fostelor republici iugoslave Serbia, Croația și Bosnia și Herțegovina, dar poate fi plasată oriunde în Balcani, Europa sau în lume, acolo unde proliferează naționalismul extremist și fanatismul, ambalate în narațiuni absurde despre cea mai veche națiune din lume. Conflictul în jurul unui sit preistoric, desigur fictiv, după un masacru în care mor 150.000 de oameni și în care Jamena preistorică este distrusă, se încheie printr-o pace durabilă și o soluție prin care satul devine un district aflat sub protecție internațională.
Textul dramatic original „Orfanul Simeon” de Milena Marković este inspirat de piesa omonimă mai puțin cunoscută a lui Jovan Sterija Popović, scriitor clasic, dar și de motive din poezia populară medievală sârbă despre copilul abandonat, iar în sens mai larg se leagă de mitul antic al copilului părăsit și al relației incestuoase mamă–fiu (cea mai cunoscută versiune fiind „Oedip” de Sofocle). Scris într-un limbaj poetic, în vers liber, textul reprezintă o inițiere în viața protagonistului, un orfan, și o căutare a identității, cu elemente de aventură specifice unui road movie și bildungsromanului.
”(…) Toate cele patru piese sunt foarte bine scrise, au semnificații universale și abordează teme fundamentale ale existenței umane și ale rătăcirii individului, atât în propria singurătate, cât și într-o lume lipsită de sens, ordine, morală, empatie și înțelegere față de Celălalt și de alteritate, precum și de ideologii diferite – sociale, economice și politice. De aceea cred că vor fi la fel de inteligibile pentru publicul din România, ca și pentru cel din regiune. Toate cele patru piese se disting printr-un limbaj specific: poetic (Milena Marković, Tijana Grumić), ironic, chiar cinic (Petar Mihajlović, Milena Bogavac), îmbinat cu practici contemporane ale scriiturii dramatice (dramaturgie fragmentară, discurs postdramatic), care presupun, printre altele, o ruptură radicală și deconstruirea regulilor dramaturgiei aristotelico-hegeliene.” Slobodan Savić