Dreptul procesual penal este acea ramură a sistemului de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează activitatea organelor judiciare şi a altor participanţi în procesul penal, precum şi raporturile ce se stabilesc în procesul de constatare a faptelor ce constituie infracţiuni şi de aplicare a pedepselor şi a măsurilor prevăzute de legea penală, celor care le-au săvârşit. Această ramură de drept a fost denumită multă vreme procedură penală, apoi s-a subliniat caracterul ei derivat din dreptul penal, folosindu-se denumirea de drept penal formal sau drept penal procedural. Denumirea de procedură penală este legată de codul de procedură penală, reflectând ansamblul procedeelor prin care se asigură aplicarea pedepselor celor care au comis infracţiuni şi este folosită de autorii francezi. În literatura juridică italiană şi germană este folosită denumirea de drept procesual penal, care a fost preluată în ţara noastră de profesorul Traian Pop, cu argumentul că pentru această denumire există o tendinţă generală şi în celelalte ţări de a o adopta şi „credem că în curând va deveni termenul tehnic universal” ( Tr. Pop, Drept procesual penal, vol.I, 1946, p. 5). Această convingere nu s-a adeverit şi asistăm astăzi la folosirea ambelor denumiri. Preferinţa acordată denumirii de drept procesual penal are în vedere obiectul principal al reglementării, care pune accentul pe procesul penal, ce cuprinde activitatea organelor judiciare şi a celorlalţi participanţi la procesul penal, în timp ce procedura penală semnifică mai ales procedeele prin care se acţionează.